Povesti cu pesti in jurul acvariului

Nebun de Rosu

2011-11-17T14:30:00.000+02:00

Conversatii interminabile.

Zambete.

Glume.

Pierdere de vreme.

A cazut internetul.

Nu se conecteaza.

Duc dorul unei mici discutii care se intinde muuult de tot pana dupa miezul noptii.
Rosu aprins – buze sarutate, sufocate de buze moi, dorite de buze calde. Sting cu un pahar de apa setea ce ma cuprinde atunci cand ma parasesc ideile, dragele mele idei atat de stupide. Uneori imi doresc sa patez cu rosu aprins monitorul sau privirile noastre de pe banca, sub lumina parcului, vara.
Nu-ntelegi ca vreau sa-ti beau sangele, nu din pocaluri de aur, ci din pahare de unica folosinta? pe care sa le arunc ulterior la gunoi, sa scap de urme. Si sper sa ma imbat, sa ametesc, sa intru intr-o stare de ebrietate accentuata si avansata ca sa ma duci in brate acasa.
Trec secundele; parca le numar pe degete, pe degetele gandurilor, caci cele din carne si oase se plimba pe tastaura. Buna prietena tastatura asta, una din cele mai bune.

Sa-i trimit un pupic rosu aprins?

De ce te miri asa?

Nu ma mai privi cu ochii aia mirati, caci ma agiti.

Nu incerca sa ma mangai ca sa ma linistesti.

Lasa-ma sa adorm pe a mea elegie din lista cu melodii. O ploaie indiferenta din ochii mei (voiam sa scriu din ochii tai), dar sufletul mi-e intangibil.
Ia norii in maini, ia-i de pe cer, arunca-i unde vrei, in tomberon, in groapa de gunoi a sufletului tau (sau al meu).
Lasa-ma sa traiesc si nu ma bate la cap, nu ma lasa sa-ti caut ochii in vise. Nu-ntelegi?
M-ai facut sa plang, sa rad.

Ce banal.

Efort de gandire, minte incordata.

Privesc cladirea de sus in jos. Cine sta acolo? Ce ma atrage atat de mult? Mult timp a mai trecut de cand nu am stat cu tine, la o tigara , in barul nostru favorit, ascultand muzica mea favorita, cu berea pe masa, tu spunandu-mi ca nu crezi (cum poti sa nu crezi si sa traiesti asa?), eu privindu-te prostita, caci acum nu ai ochii verzi, ci caprui, buze carnoase, esti inalt...

Stupid…stupid vis, stupid mesaj de noapte buna, stupida floare de nu-ma-uita. Verifica-ti mail-ul ca sa afli cat de mult te…, cat de mult te uit cu fiecare minut.

Nu ma manji cu noroi, e noroiul de pe mainile tale, nu imi apartine.

As manca o portocala…
Ce suntem noi? Papusi lasate pe un raft prafuit? Carti fara coperta? Astept a culege frunze de pe alei, sa le inchid intre file de simtiri.

O frunza pentru zambetul de azi, alta penru monotonia de maine, alta pentru tristetea de poimaine…arunc cu pietre in mare. Nu e de fapt nici o mare, e doar imaginatia mea..

Iarna, tu esti marea mea, spun versurile unei melodii.
Crede in mine si nu ma lasa sa ma pierd printre cuvinte.

Stau in fata masinariei asteia si degetele nu mi se opresc.
Scheleti uriasi de metal imi zgarie sira spinarii in cancerul frigului. Pui in balanta toate resursele sentimentale prea insiropate, dar, cu toate astea, de un gust amar. Du-ma asa insangerata, ca sa-mi las acolo privirile pline de intelesuri care lasau sa treaca in mintea ta toate ideile, fara sa rostesc un cuvant.

Tot noapte a ramas in jurul meu, cu ferestrele inchise si jaluzele trase.

Tot noapte e aici.

Bazaitul calculatorului parca ma trezeste dintr-un vis straniu cu omuleti jucandu-se prin hainele mele, cu fete hidoase.
Ce drog mi-ai mai dat si tu? Ce mi-ai injectat?

Nu ma lasa in voia simturilor mele, sa ma plimb pe bordura de pe acoperisul blocului si sa cad in gol…in abis, negru.

Ai cazut tu demult!

Parca ma acuzi.

Am incercat sa te salvez si nu ai vrut. Din contra, gandesc, m-am vindecat de toata dependenta fata de tine.

Trebuie sa incerc ceva nou, prietene.

Incearca sa ma gasesti printre aiurelile mele.

Nu te astepta la nimic, caci nu am de gand sa-ti zambesc.
Intotdeauna este loc de mai bine.

Nu are cum sa iti fie dor de ceva ce nu a fost...Nu?!

Charisma.

2011-11-17T12:36:00.001+02:00

"daca ti-e dor de carisma mea, da un semn"

... incercand sa trec dincolo de esenta cuvintelor, am ajuns sa ma intreb : de unde pana la urma carisma asta? sau ce e, in fond si la urma urmei? ...
... e acea forta divina, care se manifesta in barbat si femeie. Puterea supranaturala pe care nu e nevoie sa o demonstram ca o avem, pentru ca toti reusesc sa o zareasca, pana si cei mai insensibili.
Dar nu se arata decat dupa ce ne dezgolim, murim pentru lume si renastem pentru noi insine.
Mereu am incercat sa fiu eu insami, dar nu reuseam. Incercam sa-i impresionez pe ceilalti, aveam o conversatie inteligenta, le faceam pe plac parintilor si in acelasi timp ma foloseam de toate tertipurile pentru a reusi sa fac lucrurile care imi placeau.
Totdeauna mi-am deschis calea cu sange, lacrimi, forta vointei, dar ieri am inteles ca alesesem metoda gresita.
Visul meu nu are nevoie de nimic din toate astea, are nevoie doar ca eu sa ma daruiesc lui si sa strang din dinti atunci cand sufar, caci suferinta trece.
Pe drumul asta, pe care suferinta mi se parea o singura regula, am luptat pentru lucruri pentru care nu are rost sa lupti.

Ca iubirea, de exemplu : daca cineva nu o simte, nu exista forta pe lumea asta care sa reuseasca sa o provoace. Pentru ca ne prefacem ca iubim.

Ne putem obisnui cu celalalt. Putem trai o viata fiind prieteni, parteneri, simtind insa ca exista un gol jalnic in toate astea, ca ceva important lipseste.
In numele a ceea ce invatam despre relatiile dintre un barbat si o femeie, am incercat sa lupt pentru lucruri care nu meritau osteneala.

Printre ele te numeri si tu.

Cand eu dadeam totul si vedeam ca la randul tau dadeai ce era mai bun in tine, am inteles ca acel "cel mai bun din tine" nu ma interesa.

Un fel de "voi dormi langa tine, dar maine plec"
Vreau totul. Vreau salbaticie si blandete. Vreau sa-mi deranjez vecinii si apoi sa incerc sa ii calmez.

Vreau pe cel care sa ma iubeasca sau sa ma foloseasca, nu conteaza, dragostea mea e mai mare decat toate astea.

Vreau sa iubesc liber si vreau ca toti cei din jurul meu sa faca acelasi lucru.

Despartirea

2011-11-17T10:40:00.000+02:00

Azi cred ca e ziua in care ne despartim.

Dupa aproape 3 ani s-a ajuns la rascruce.

Simt ca ma sufoc gandindu-ma la noi, la timpul petrecut impreuna, la zilele in care ne plimbam tinandu-ne de mana, cand zambea, cand era aproape de mine, fericit, cand il stiam mereu langa mine.

Glaciala sa tacere imi intoarce stomacul pe dos. Simt ca innebunesc stand locului, asa ca ma plimb tot timpul...

Fiecare pas scotoceste in adancurile mele, aducand la suprafata noi si noi poze ale trecutului.

Intr-una, stam fericiti urmarind porumbeii din parc, formele voluptoase se desenau cu o mana de artist. Ochii visatori urmareau jocul oamenilor de sub noi razand si ei, ca dealtfel intreaga sa fiinta. Ca si atunci, as vrea sa opresc timpul in acele minute efemere, sa las lumea undeva departe, cu toata mizeria ei, constienta fiind ca, o iubire precum aceasta, nu era sortita mie.

Poate mai presus de toate, cocina sufleteasca in care ma aflu, devine si mai adanca gandindu-ma la ai sai.

Precum un monstru insensibil, un nimeni ordinar ce devenisem, trebuia sa fiu dat apoi ca exemplu, sa fiu cea care nu stie pretui ori iubi. Iar asta imi ia si ultima gura de aer.
I-am promis candva pretuirea mea.
Acum nimic nu mai este la fel. Ultimul an s-a scurs fantomatic precum un vis, iar azi e dimineata in care treaza fiind, realizez asta. Dirijata pe posibile poteci ale fericirii, viata devine mai mult un abis al tristetii, un tren in care stau pasiv urmarind calatorii sai s-ale lor vieti. Precum o palma, vechiul gand se aseaza la loc de cinste pe tronul existentei mele:" Mereu vei fi singura, n-ai sa-l gasesti niciodata, iar cand o vei face, iti va aluneca printre degete disparand ca si cum n-ar fi existat".Maine e o noua zi, prima zi din restul vietii mele, prima zi de singuratate... Si chiar si asa : I'll be fine!

IN-Dependenta

2011-04-09T10:27:00.005+03:00

Prin ultimele decenii misuna pe la timpanele noastre neincetat grandiosul cuvantul 'independenta'. Ce suna bine, asa-i?
Nu mi-ar fi atras atentia nici in urmatoarele decenii daca tonul cu care este rostit de majoritatea "independentilor" nu ar fi unul atat de mandru, de demn, de revolutionar, de plin de triumf... incat parea sa fie solutia tuturor problemelor umanitatii de la Adam incoace.

Am auzit, mi-a placut, ce ramane de facut?
Hai sa fim indepedenti cu totii, si totul din acest moment devine insorit, roz, cald, plin de puf si de floricele viu colorate, predominand totusi cele roz, mai ca iti vine sa te intorci cu fundul spre soare si sa ramai asa cel putin alti cativa zeci de ani, dupa care sa mori, nu oricum, ci MANDRU, pentru ca ai fost un independent.
STOOP
Refresh!!!! Iar pentru ca visele sunt facute sa fie distruse sau cel putine neindeplinite, nu-i tocmai atat de frumoasa independenta asta precum suna ea.
De ce nu?
O fii ea activa si de bun augur in randul statelor, dezlegarilor de state, insulelor, continentelor, oceanelor depicate si Marii Rosii insa in cazul omului cum e ea de fapt?
Cine se poate numi independent?
De unde se ia aceasta independenta?

Independenta e definita ca fiind ceva care nu depinde de nimic si de nimeni, care este liber, care este autonon.
Hai sa vedem, cand esti mic depinzi, cand esti ceva mai marisor, depinzi .... cand esti adolescent depinzi, cand esti adult ... surpriza : DEPINZI, depinzi de un om, depinzi de o slujba, depinzi de un loc. Atunci intre ce interval esti independent?
Poti tu, sa lasi, in acest moment, TOT .. si sa pleci in lume, pentru a fi independent? Nu depinzi, nici de un loc, motiv pentru care pleci, nu depinzi de oameni, pentru care lasi in urma tot. Nu depinzi de o slujba. De nimic. Te duci in lume fara nimic. Poti?

Mie independenta asta imi suna mai mult a IN-Dependenta, tocmai situata in mijlocul dependentei, in focusul ei. E ca un cleste, esti prins, te lasa doua secunde timp in care sa iei aer in plamani si sa strigi : Heeeei, sunt independent, dupa care te prinde inapoi.
Dar daca tu ai vrea, te-ai desprinde cu propriile-ti puteri din gura clestelui, dar asta e ceva mai complicat. Necesita un maxim de efort ce depaseste minimul de confort. Asta se numeste ' mai complicat' si este o scuza!

De ce depindem de oameni? De ce nu putem trai fara un om oarecare? De ce exista dependenta de iubire? [auzeam, si-am zis si eu, recunosc, "nu poti trai fara tine"... de cand am zis, si pana acum, am trait bine merci, mai bine decat mi-as fi inchipuit vreodata, concluzionand aceste replici a fi pe fond utopii]
"Nu pot trai fara tine" e de fapt o prostie care supravietuieste doar in creierul si imaginatia noastra. Poti foarte bine, dar e mai complicat!
Totul tine de psihic, pe care-l poti modela dupa bunu-ti plac, cu un maxim de efort. De unde se dezactiveaza bomba suferintei?
Nu suntem dependenti, dar nici nu acceptam sa fim independenti. Frica ne aduce in acest punct, singuratatea ne sperie, lipsa afectiunii ne insmaimanta, iar lipsa aprecierii ne ingrozeste. Cum poti sa te numesti "wanna be independent" cand toate astea zac in tine?
Te provoc. De maine, inchide-ti telefonul. O saptamana. Preferabil pleaca din localitate, traieste singur pe varf de munte. Fara a anunta pe nimeni.

Vei descoperi cata lume e dependenta de tine. Deasemenea vei descoperi cat de dependent esti tu.
De ce iertam oamenii ce ne gresesc?
De ce avem nevoie de ei?
Caci suntem niste independenti. I'm a big girl! Wtf?

Adevarul e ca nu suntem nici pe aproape independenti. Exclus! Nici vorba. Ne place sa ne imbaiem in cuvinte care dau bine la timpan.
Dar putem fii.
Lumea noastra nu se construieste in jurul unor oameni. Viata nu se construieste in jurul unor oameni. Aici e buba! Aici gresim!
De cele mai multe ori oameni-ti gresesc. Alege-ti trei oameni [afara de parinti, de care nu tocmai te poti descotorosi, parca ar fi prinsi cu poxipol, dar ne place lagatura asta] pe care-i doresti langa tine. Timpul ne preseaza.
Motivul sederii aici e evolutia. Dependentele se trateaza greu, si totodata stau in calea evolutiei.
Renunta la un suc cu prietenii pentru a face ceva pentru tine. Te vei simti putin prost la inceput, dar cand vei incepe sa faci ceva pentru tine, sa traiesti pentru tine, te vei simti la baza independentei!

Fii independent de oameni!

Fii propriu-ti aer!
Semneaza-ti independenta!

' I'm fat. I need a diet '

2011-04-06T13:09:00.000+03:00

Stim cu totii ca exista, si ni se arata ulterior inaintarii prea devreme in varsta, adevarul : "viata nu e tocmai deprinsa din povestile lui Petre Ispirescu, ba din contra' ... sumedenia de probleme isi face loc intre micul dejun si cina, aducand cu ea tristetiile, bolile si alte altele.
Dezamagirea ne manjeste sufletele, lasand urme pentru care nici Ariel nu functioneaza.
Stim deasemea ca unii sunt mai norocosi, gasind acest adevar ceva mai tarziu, altii, in schimb, mai putin norocosi, avand parte de acea sumedenie ceva mai devreme.

Copil gras nu am fost niciodata.
Mama alerga dupa mine cu mancare, iar eu contrariata ii raspundeam rastit : pai am mancat si ieri, azi de ce trebuie sa mananc?

Eu is una dintre cele mai norocoase.

Cum aminteam, Petre Ispirescu ramane in sufletul nostru de copil, dupa care nu mai e autorul de suflet al tinerilor adolescenti, si cu siguranta nici a celor la inceput de 'adultenie' ... realitatea ne loveste cu parul direct in moalele capului odata cu oglinda puna-n fata noastra. Aceasta din urma devine lucrul cel mai de pret si de nelipsit din camerele noastre, alaturi de cantarul, de cele mai multe ori, digital, sa nu scape nimic din vizor, si nu in ultimul rand, metrul de croitorie ca nu minte niciodata! Moda, modelele, reviste, tv, primesc un loc prioritar. "Ce n-as da sa fiu si eu asa?"

Mi-e greu sa ma pun in postura unui copil care a indurat rasete, batai de joc si intinderi ale degetului aratator. Esti gras!
Mi-e greu sa imi imaginez ce poate simti un asemenea copil. Mi-e greu sa imi dau seama cum ar mai putea privi mancarea asezata cu drag in fata sa de mama grijulie, care se gandeste doar la sanatatea lui si buna crestere.
Mi-e greu sa-mi imaginez strigatul durerii si zbuciumul interior datorita caruia iei decizia : NU MAI MANANC!
Mi-e greu sa imi imaginez, durerile indurate provocate de infometare.

Disperarea cere solutii disperate.
Aceasta este cea mai simpla, cea mai rapida, insa NU cea eficienta.
'Nu mai mananc', faci ce-ti propui, solutia da rezultate, pierzi acel surplus imens, fericirea iti cuprinde trupul mai slabit si mai putin hranit! 'Va veni si ziua in care nu va mai rade nimeni de mine'. Dintre cele doua mere si un iaurt pe care le ingerai cu dezgust pe parcursul unei zile intregi, renunti la unul dintre mere, oricum sunt doua, iar ce-i mult nu e sanatos! [sanatos in viziunea cui?]. Rezultatele nu intarzie sa apara, pierzi zeci de kilograme in timp record. Esti privit deja cu alti ochi, poate chiar admirativi sau invidiosi... fapt ce NU duce la multumire, ci la nemultumire, la o ambitie orbeasca.
Imaginea iti apare distorsionata in oglinda care nu si nu si nu vrea sa iti arate ceea ce ochii vor sa vada. Niciodata nu e destul, stii nu?
[ma opresc aici]

Cand e momentul in care spunem STOP ? Cand "destul" devine "prea mult"?
Cand exagerarea e exagerata?
Cand totul se transforma in boala?
Cand e momentul condamnarii la boala?
Cand luam decizia distrugerii?
Cand ne hotaram sa ne murim?

Aici am ajuns si eu. Am fost si eu o victima a scaderii in greutate si sportului excesiv, am fost o adepta a oglinzii si .... sunt, dar NU AM TRECUT IN CEALALTA EXTREMA.
Am colindat site-uri in care unele isi faceau din slabit o religie.
Nimic nu m-a speriat pana azi, cand prin fata mea s-a peridat o faptura cu picioarele atat de subtiri, incat parea desprinsa din alta lume, picioare mai slabe decat circumferinta genunchiului. Azi am fost socata!
Mi s-a facut foame instantaneu.

Merita?
Merita zilele de foamete satisfactia admiratiei?
Merita durerile indurate pentru altii?
Merita imbolnavirea?
Merita sa-ti faci asta de una singura?
Ce drept ai tu sa te condamni la moarte lenta si la dureri eterne datorita rautatii altora?
Oare pentru asta am venit noi pe lumea asta?

Uniii se nasc cu probleme, altii isi fac singuri probleme!

remember :

" The skinnier you are, doesn't make you more beautiful! "

Ieri. Azi. Maine.

2011-04-02T14:38:00.000+03:00

Ieri, erai aici.
Azi, nu mai existi!

Cumpar timp!
Daca timpul s-ar putea cumpara, cei dintre cei mai bogati, ar fi lipsiti de grija zilei de maine. Nu pentru ca ar duce lipsa, nici chiar de timp, el ar fi indestulator pentru ei... Ar insemna asta fericirea suprema?
Timp, trecut, prezent si viitor.

Citesc :

" Ieri nu mai exista - Numai astazi - si chiar si azi a trecut. Ieri m-ai ascultat. Acum a trecut. Nu mai exista ieri, dar mintea continua sa recreeze ziua de ieri. Daca m-ai ascultat ieri cu adevarat, nu vei mai purta aceasta amintire cu tine, daca nu vei proceda asa, nu vei putea sa asculti acum. Urmele zilei de ieri te vor perturba; urmele acelea vor persista si nu ma vei asculta decat prin perspectiva zilei de ieri si vei pierde totul. Ar trebui sa renunti la ziua de ieri sa fii prezent acum si aici "

Ieri nu mai exista.. Cuvintele se amesteca in mintea-mi. Am inteles, accept, nu mai exista, dar de ce nu pot sterge ce a fost ieri? Cum pot sterge?
Ieri am fost un amalgam de nervi si suparare. O sa uit.. pana maine poate sau peste 3 ani.
Ani... Legat de asta, s-au implinit cativa ani, prin perioada asta de cand ai plecat. Motiv de bucurie? Acum da! Atunci? Nicidecum.
E ciudat cum in timp acelasi fapt schimba starea sufletului. Obisnuita? Nici macar!

Nu am avut timp sa sarbatoresc. Daca mi-as fi cumparat timp, stii ce as fi sarbatorit? Ceea ce daca ar fi continuat ar fi dus la ruinarea mea, inecarea in clipe de sperante desarte, ca vei schimba sau vei rupe legatura si dependenta ta , ... si neputinta.
Acum ma simt usurata, ca m-ai ajutat sa scap de tine. Fara urme de sarcasmul-mi caracteristic, iti sunt recunoscatoare.
M-am metamorfozat datorita defectelor si slabiciunilor tale. Ti-am luat chiar si urmele de putere ce le aveai si am adoptat :
Orgoliul si ego - ismul si ... ura!
O sa te urasc pana in clipa mortii mele, pentru ca ai fost prea slab si pentru ca mi-ai gresit.
Pentru asta o sa te urasc o viata intreaga, chiar daca asta imi mananca din timp. O sa imi cumpar altul, doar sa stiu ca am altul rezervat ca sa te urasc.
Nu-s Maica Tereza si nici nu voi fi vreodata.

Dupa ani, azi am (re)deschis cartile de anatomie, fiziologie si chimie. Nu pentru a ma intoarce in trecut. Pentru a-mi aprofunda bucuria de a nu fii aici, cum erai ieri, si pentru a infuza tristetea de a nu exista momentul de bucurie la care visam.
Dar azi, reiau zilele de ieri de la inceput. Nu pentru ca vrei tu, sau mama ta. Ci pentru ca eu imi doresc de aceasta data.
Zabovirea mea printre legi, si legi de legi mi-a fost de bun augur. Legea mea nu vei fi tu. Tu esti deja abrogat. Nici nu mai existi. Esti desuetudine.
Stii la ce mai visam? La intrarea mea la Medicina si la excursia la Paris. Nu s-au intamplat nici una nici alta. "Azi' era pe atunci o noua zi, iar "Ieri" era deja prea eclipsator pentru "Azi"...
Insa "Maine" va fi "Ieri" de alta data. Cand despre mine. Eu mereu voi reusi. Cat despre tine, mereu vei ramane slab, bag mana in foc. Cat despre ea, simt mila. Cat despre Paris, stii ce nu a vazut Parisul?
Pe mine!

Don't turn around, I'm sick and tired of your face!

" Un trecut pe care il porti dupa tine creaza probleme"

Monoteism voluntar, la inceput, la urma patalogic!

2011-03-16T04:40:00.000+02:00

Don't know what to decide.
You lied to me.

Acolo unde fisurile apar, se dezvolta crapaturi, transformarea lor in prapastii este inevitabila. Am zis-o si o repet.

Acum ca te-ai convins si tu, nu-ti ramane decat sa imi arunci o replica chiar si acida prin a-mi spune ca aveam dreptate. Oricum ma dezgusta sarcasmul. De fapt cu sau fara sarcasm, e la fel.

Stiam si eu, cu toate acestea nu am luat niciodata vreo masura de siguranta. My bad!

Cand cursul normal a lucrurilor mi-a aratat si mie ca aveam dreptate, respir adanc.. in incercarea de a adopta o atitudine corecta asupra situatiei, insa corectitudinea nu apare tocmai in momente de acest gen.

De indiferenta, nepasare, raceala, distantare, eram acuzata acum cateva zile.

Stii ce cred? Incerca sa imi plaseze mie ceva ce zacea ascuns undeva inauntrul sau. Vinovatia de cele mai multe ori nu se recunoaste, evident e mai usor sa arati cu degetul in alta parte decat asupra propriului trup.

S-a stins! Si tu si el.

E momentul acela in care ti se ia valul ce-ti acoperea privirea si vezi pentru prima data realitatea, pentru prima data, iar aceasta realitate nu arata deloc asa cum o visai, deloc cum iti inchipuiai, e poate prea rece, poate prea dura, poate prea lipsita de culoare, dar e acolo, desi incerci disperat si zadarnic sa iti asezi inapoi valul, caci parca si el a devenit tot mai transparent.

S-a stins! Nu mai e la fel. Ma uit cu ochii mari si nu te vad.

Motive? Solutii? Scuze? Desi mi-e plin podul si toata casa de ele, mi le oferi neincetat. De ce nu intelegi ca nu le doresc? Nu le vreau. Nu am nevoie.

In fond, vina-mi apartine in totalitate, pentru ca am ales la un moment dar drumul acesta. Nu suna ca un regret, suna ca mustrare asupra-mi proprii minti.

Don't make this worse.
You've already gone.

Ca tac. Nu inseamna ca nu vad, chiar si prin prisma unor lentile.

You'll have to get over it.

Uneori adevarul apare chiar si cu ultimul tren.

Total eclipse of my ... mind!

2011-01-27T17:48:00.000+02:00

A fost odata ... o alta eu!
As vrea sa pot spune ca stau in fata calculatorului cu pachetul de Vogue langa mine si scriu, dupa cum as vrea sa spun ca am vandut casa si am plecat, apoi m-am casatorit, am plecat intr-un alt oras si sunt cu o facultate terminata... Dar nu, sunt tot aici si toate lucrurile cu care m-am obisnuit vor ramane aici inca o vesnicie.
Macar de ar exista pachetul de Vogue, dar si acela mi-e interzis!
Rod coji de portocala. Am decis sa ma autoexilez intr-o luna de austeritate, fara vin sau fructe, fara cantari noaptea la pian.
Imi acord 31 de zile sa ma decid ce fac de acum incolo. Stau in panta si alunec intr-o parte, desi cel mai corect ar fi sa alunec in fata.
Descopar ca ultimele cuvinte din cuvantul "chirurgie" formeaza "urgie" si nu ma pot abtine sa nu rad.
Ma urasc pentru ca am spus unui prieten ca prietena mea, are sa il paraseasca. La capatul celalalt de retea, un om traieste o drama si eu nu pot sa il ajut decat cu emoticon stupit si un gand in plus : "well, viata nu e intotdeauna asa cu ne-o dorim noi!"
la a patra coaja de portocala eram deja inconstienta. La a sasea se vede ca deja am inceput sa imi scriu memoriile.
Tristetea e sublima. Austeritatea e o bucatica rupta din Rai ... de Murfatlar.
Adevarul e ca mi-as dori sa demonstrez ipoteza Riemann sau sa descopar geniala intr-ale fizicii moleculare. De fapt, la dracu cu toate astea!
Mi-as dori sa fumez tigari umede, sa imbrac pulovere reci si sa imi amintesc primele trei cuvinte ce le-am rostit vreodata. Ma autocenzurez. Nu are importanta.
Intre timp am cautat modele de tatuaje. sa-mi tatuez pielea sau ceva si mai adanc de atat? Zau, as vrea sa-si tatuez o sira de spini pe intestinul gros, asta cu siguranta m-ar duce in Cartea Recordurilor.
De acolo de sus m-as uita la cine sunt eu si as rade. Starea de unghii-negre-si-pulover-cu maneci lungi. Sau sus, unde vezi lumina prin ochelari de soare, prisma bigatiei si a faimei?
Nici nici!
Am sa-mi car crucea in mica masura, pana mor ... sau pana ce mi se rup ciorapii!

Inadorabia